Sunt un tip solar născut într-o duminică la ora 8.

Îmi aduc aminteeram cam de 5 anişori când priveam cum ţesea mama un covor. Eram fascinat de culori, de motcile de lână colorate cu substanţe, cu culori naturale, foi de ceapă, vâsc şi alte burueni.

Eram tentat să ţes dar nu m-a lăsat maică-mea.

Atunci am luat creioane colorate şi am reprodus de pe un penar un desen cu 2 vrăbii la tablă. Erau eleve păsările.

Târziu când a văzut mama desenul l-a arătat cu mândrie lui taică-meu. A ridicat sprâncenele a mirare, a întrebat încă odata dacă eu am facut desenul. Răspuns afirmativ şi bătrânul m-a lăudat.

Mai trecu apă pe Dunare şi când ajunsei în Bucureşti, student la Automatica-IPB-Institutul Politehnic Bucureşti, mă trăgea aţa către artişti pictori profesionişti.

 Aşa l-am cunoscut pe Lae Krasovski, Dumnezeu să-l ierte, care îmi explica între 2 votci cum se fac amestecurile de culoare, cum se întind pânzele pe şasiu, cum se pune în pagină  subiectul. Şi era bună votca, vinul era pe alt palier când se discutau subiectele, cum vezi într-un peisaj numai ce te interesează şi cum poţi să-i mai puicevacastea, să se dea bine la privitor.

Mai apoi a fost un curs, o colaborare , o experienţă de atelier  cu profesorii şi prietenii mei, pictorii Ion Ţarălungă care a iubit aviatorii şi marinarii şi subiectele specifice lor, Doru Rotaru un colorist rafinat, un realizator de vitralii- mare meşter- care a împodobit Cotrocenii şi Palatul Tineretului. De la el am invaţat să fac vitralii, şi nu în ultimul rând Bogdan Stihi un pictor cu o viteză de execuţie uimitoare, maischnelldecât mine la început.

Şi uite aşa şi cu practică şi cu dorinţă şi cu mult suflet a începutmeargă mâna parcă sigură, intuitivă şi cu mult curaj.

Mai multgalbin maestre” cum spunea un personaj dinArta Conversaţiei” a Ilenei Vulpescu.

Dacă simt modelul (portret, flori, peisaj) mă mişc repede, pensula fulgerează, se pun accente, blikuri şi tabloul capătă forţă. Nu contează că folosesc pensula, cuţitul sau chiar degetul. Totul este să iasa ce vreau. Şi de obicei iese. Am abordat şi îmi plac toate temele, portret, peisaj rural, urban, flori, nud etc.

Portretul este o chestiune deosebită, trebuiesimţi personajul dincolo de asemănare. N-are importanţa că-i faci nasul mai lung\scurt, că-i alungeşti faţa, trebuie ca modelul să se recunoască fără să sari calul cu o întinerire excesivă. Pictam în Germania, portretul unei doamne, adevărul că-i furasem vreo 15-20 de ani. A venit soţul doamnei şi a zis că aşa de tânără nici el nu a cunoscut-o. Am inţeles exact ce spunea tipul şi am mers cu decenţă spre o soluţie care să-i mulţumească şi pe el dar să n-o deranjeze nici pe doamna careia nu-i displăcuse nici varianta întinerită.

Îmi amintesc iarăsi tot în Germania, o comandă de a picta 4 copii între 14 ani si 6 luni. Problema a fost cu mezinul căruia toată lumea îi cânta, îi făcea tot felul de şmecherii ca să-i menţină atenţia câteva minute. Şi-n aceste minute am reuşit să-i prind aerul,  inocenţa şi acele trăsături încă incomplet definite, doar schiţate.

În final şi eu şi părinţii am fost mulţumiţi de rezultat. Eu şi de rezultatul material.

De când începe vremea frumoasă îmi place să merg la plajă, la marginea unui lac din apropierea Bucureştiului - Pasarea - împreună cu soţia - cel mai mare şi înrăit fan al picturii mele.

Lacul este in zonă de şes şi are şi zone adiacente mlăştinoase. În aceste zone creşte şi înfloreşte  în luna mai spre sfârşit un iris galben superb ca o orhidee.

Am cules câteva flori. Nu rezistă în căldură şi se ofilesc în câteva ore.

N-am reuşit de prima dată să-i prind ireala frumuseţe dar a doua oară am fost ca un posedat şi i-am pus în pagină. Trăiesc şi respiră ! Stau, stau bine in pagină . Arată superb !

Nu obosesc, îmi place să pictez, nuinteresează decât tabloul şi abia în final mă gândesctrebuie şi pâine şi brânza… şi vin….

 

Ion